Iulia Fratila

“…Exista doar o singură fiinţă în oraş care înţelegea aceste lucruri şi pentru care aveam o admiraţie plină de respect: era nebuna oraşului. Ea singură în mijlocul unor persoane rigide şi umplute până în vârful capului cu prejudecăţi şi convenţii, ea singură îşi păstrase libertatea de a ţipa şi de a dansa pe stradă când vroia. Umbla zdrenţuită pe străzi, roasă de jeg, ştirbă, cu părul roşu vâlvoi, ţinând în braţe cu o tandreţă maternă o lădiţă veche plină cu coji de pâine şi cu diferite obiecte culese prin gunoaie.Îşi arăta sexul trecătorilor cu un gest ce dacă ar fi fost întrebuinţat în alt scop ar fi fost numit „plin de eleganţă şi stil”. – Ce splendid, ce sublim este să fii nebun! îmi spuneam eu, şi constatam cu neînchipuită părere de rău câte puternice obiceiuri stupide familiare şi ce zdrobitoare educaţie raţională mă despărţea de libertatea extremă a unei vieţi de nebun.Cred că cine n-a avut acest sentiment este condamnat să nu simtă niciodată veritabila amploare a lumii.” – Max Blecher, “Întâmplări în irealitatea imediată”

Uitatul pe fereastra a devenit un tic,
Toata lumea se uita pe fereastra.
Citeste, spala, iubeste, moare
Si din cind in cind da fuga
Si se uita pe fereastra.

Ce vreti sa vedeti?
Dupa cine priviti?
Luati-va gindul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lasati perdelele,
Trageti obloanele
Si mai luati-va o data tensiunea.

Dupa ce a vazut totul – ploi, razboaie,
Soare, cirtite, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred ca mai doreste serios
Sa mai vada ceva.
Totusi uite-o lipita de ferestre,
In ochi cu un gol.
(Marin Sorescu – “Atavism”)

Toate-s vechi si noua toate…

Nu pot spune că sunt o nostalgică. Dacă te încadrezi în categoria asta, înseamnă că ai trăit situaţii care s-au terminat şi pe care le regreţi. Eu am, mai degrabă, nostalgia lucrurilor care nu mi s-au întâmplat. Aşa că filmul care urmează este pentru cei care n-au fost la Gărâna, dar vor deveni nostalgici ascultând Molvaer, Misi Farkas Trio şi un pic de Bill Frisell…

Aşa grăit-a John Abercrombie sâmbătă seara, contrariat la auzul huiduielilor care-o aveau ca destinatar pe ministrul turismului.  Dar cred că ştiţi deja povestea Scufiţei Blonde, care s-a gândit să treacă prin Poiana Lupului în căutare de voturi, însă era cât p-aci să devină Blondă-ca-Zăpada şi să i se blocheze jazzul în gât. 

Mai bine să-ncerc un scurt fotoreportaj de la Gărâna:

Aşa a început festivalul pentru mine . Am găsit spaţiul destinat expoziţiei şi ne-am pus pe treabă (mulţumim pentru ajutor, Vio şi Costel!): măturat, spălat pe jos, bătut cuie – la asta nu m-am băgat, chiar dacă unghiile negre sunt la modă.

Dupa-amiază, în Poiana Lupului au apărut primele corturi. Vreme splendidă, cei doisprezece locuitori ai satului s-au ascuns în case din pricina căldurii.

Au început probele de sunet, s-a mai strâns lume, expoziţia noastră s-a conturat: cele şapte lucrări s-au aşezat cuminţi şi s-au pregătit de vernisaj. 

Între timp, un domn care curatora o expoziţie de mici şi bere face o binemeritată pauză.

Autorul “tricourilor româneşti”, Radu Runcanu, a povestit cum s-a cristalizat această serie…

…însă cel mai mare interes faţă de lucrările prezentate s-a stârnit în timpul grozavei furtuni de sâmbătă seara…:-)

Cam aşa ne-am distrat între 17-19 iulie pe Semenic. Faină atmosfera, lumea relaxată, muzicieni irezistibili – podium: Nik Bartsch, Abercrombie, Ulrich Drechsler. Minusuri: spaţiul nu este foarte bine administrat - reţeaua electrică nu face faţă (şi nu-ţi convine să vizionezi o expoziţie în premieră pe întuneric…), iar din cauza multiplelor grătare, festivalul de jazz capătă un aer de serbare câmpenească. Asta, probabil, ca să nu uităm în ce ţară se organizează Festivalul de la Gărâna…

De vineri, o nouă ediţie a minunatului festival de jazz de pe Semenic. De-abia aştept!

Şi, pentru că m-aţi vizitat, aveţi ocazia să vedeţi, în avanpremieră, două lucrări din expoziţia ”Les T-Shirts Roumains“, pe care o organizăm  între 17-19 iulie la Gărâna.

Veniţi să priviţi, să ascultaţi si să beţi cea mai bună cafea din festival!

Am un vecin care, de la o vreme, pune toate albumele lui Michael Jackson in heavy rotation, zi de vara pana-n seara, cu volumul la maximum. M-am hotarat sa ripostez: ascult de azi dimineata  ”Billie Jean” , varianta lui Chris Cornell. Tipul mi-e simpatic, i s-a dus buhul ca-i depresiv, iar eu ma dau in vant dupa inadaptati.  Il consideram chiar un campion al nefericirii, avand in vedere ca a reusit performanta sa traverseze un an intreg fara sa iasa din casa . Dupa ultimele relatari, se simte bine. Desi, judecand dupa ultimul album solo, produs de Timbaland (?!), as putea crede ca si-a pierdut mintile de-a binelea…

Uraa! Problema s-a rezolvat!
Dupa accidentari felurite, care “m-au cam tinut departe de teren”, imi petrec vara colindand minunata noastra patrie – jur ca nu-i un banc! Sper ca vremea sa nu fie haina si sa-mi permita un traseu fara multa grindina, bolovani pe sosea ori ambuteiaje frecvente. Inca imi revin dupa ultima problema – o fisura de maleola.
Intre timp, dupa ce am colindat jumatatea sudica, am hotarat ca orasul preferat din U.S of A. este….
New Orleans!!!!!

Ies din hibernare, dar tehnologia imi joaca feste. M-am trezit ca nu pot vedea comentariile, ca grafica s-a schimbat, nici cu upload-urile nu ma descurc… Incerc sa-i dau de capat…maine. Acum sunt curioasa daca entitatea imi va permite sa postez macar atat:-)

Nu ştiu ce să mai cred despre voi!

V-am lăsat cu Sărbatori de iarnă, cu un guvern pe tavă, cu promisiuni de creştere a salariilor şi pensiilor, cu asigurări că nu vom fi afectaţi de criză aşa cum păţesc fraierii de occidentali.

Şi ce găsesc la întoarcere? Haos, criza îşi face mendrele în toate sectoarele de activitate, doi miniştri de interne pe făraş, se fură armament, se trage fără avertisment şi fără obligatoriul foc la picioare, atât în oameni, cât şi în mistreţi. Se vorbeşte în continuare despre sacrificarea câtorva - nu chiar puţini - în scopul salvării celor mulţi. Ce nu se precizează este că această salvare se va întâmpla pe termen lung, cu bărci găurite, iar salvaţii nu vor mai avea nici chef, nici putere să se bucure că au ajuns pe malul celălalt. Fiindcă, aţi ghicit, tot ei sunt cei care vor da la rame. Iar noua generaţie de politicieni va purta cu mândrie pălăria.