Iulia Fratila

“…Exista doar o singură fiinţă în oraş care înţelegea aceste lucruri şi pentru care aveam o admiraţie plină de respect: era nebuna oraşului. Ea singură în mijlocul unor persoane rigide şi umplute până în vârful capului cu prejudecăţi şi convenţii, ea singură îşi păstrase libertatea de a ţipa şi de a dansa pe stradă când vroia. Umbla zdrenţuită pe străzi, roasă de jeg, ştirbă, cu părul roşu vâlvoi, ţinând în braţe cu o tandreţă maternă o lădiţă veche plină cu coji de pâine şi cu diferite obiecte culese prin gunoaie.Îşi arăta sexul trecătorilor cu un gest ce dacă ar fi fost întrebuinţat în alt scop ar fi fost numit „plin de eleganţă şi stil”. – Ce splendid, ce sublim este să fii nebun! îmi spuneam eu, şi constatam cu neînchipuită părere de rău câte puternice obiceiuri stupide familiare şi ce zdrobitoare educaţie raţională mă despărţea de libertatea extremă a unei vieţi de nebun.Cred că cine n-a avut acest sentiment este condamnat să nu simtă niciodată veritabila amploare a lumii.” – Max Blecher, “Întâmplări în irealitatea imediată”

Uitatul pe fereastra a devenit un tic,
Toata lumea se uita pe fereastra.
Citeste, spala, iubeste, moare
Si din cind in cind da fuga
Si se uita pe fereastra.

Ce vreti sa vedeti?
Dupa cine priviti?
Luati-va gindul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lasati perdelele,
Trageti obloanele
Si mai luati-va o data tensiunea.

Dupa ce a vazut totul – ploi, razboaie,
Soare, cirtite, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred ca mai doreste serios
Sa mai vada ceva.
Totusi uite-o lipita de ferestre,
In ochi cu un gol.
(Marin Sorescu – “Atavism”)