Iulia Fratila

“…Exista doar o singură fiinţă în oraş care înţelegea aceste lucruri şi pentru care aveam o admiraţie plină de respect: era nebuna oraşului. Ea singură în mijlocul unor persoane rigide şi umplute până în vârful capului cu prejudecăţi şi convenţii, ea singură îşi păstrase libertatea de a ţipa şi de a dansa pe stradă când vroia. Umbla zdrenţuită pe străzi, roasă de jeg, ştirbă, cu părul roşu vâlvoi, ţinând în braţe cu o tandreţă maternă o lădiţă veche plină cu coji de pâine şi cu diferite obiecte culese prin gunoaie.Îşi arăta sexul trecătorilor cu un gest ce dacă ar fi fost întrebuinţat în alt scop ar fi fost numit „plin de eleganţă şi stil”. – Ce splendid, ce sublim este să fii nebun! îmi spuneam eu, şi constatam cu neînchipuită părere de rău câte puternice obiceiuri stupide familiare şi ce zdrobitoare educaţie raţională mă despărţea de libertatea extremă a unei vieţi de nebun.Cred că cine n-a avut acest sentiment este condamnat să nu simtă niciodată veritabila amploare a lumii.” – Max Blecher, “Întâmplări în irealitatea imediată”